Kinder Surprise

Vorbeam cu el astă seară și dintr-o dată încearca să-mi sugereze cu o subtilitate în cuvinte că ar trebui să-i povestesc ce-a însemnat el pentru mine și ceea ce înseamnă el pentru mine. Mi-a fost ușor să-i vorbesc din suflet mai în glumă mai în serios.
Eei bine, V., așa cum îți spuneam, mă simt mai bogată decât dacă aș fi câștigat la lotto. Ești tu, ești ceea ce vrei să fii și cea ce-mi resuscitează starea de bine. Continuitatea acestei dezordini ordonate o dă faptul că tu, nu faci decât să te comporți cum ai învățat sau cum ți-ai impus tu să faci.
Nu mi-aș dori să sune clișeic, și tu știi asta, dar...fiecare dintre noi are câte un moment din ala de blocaj irevocabil în care inima ți-o ia la goană și mintea după, iar tu încerci să-ți păstrezi aceeași poziție a corpului și să zâmbești decent. N-ai vrea ca nimeni să pătrundă-n propria-ți explozie solară, ci să fie cineva acolo care să te ajute să continui să vorbești. Le scoți cu cleștele, cu mâna, cu orice, cuvintele, numai să dai un sens acelui moment.
Am trecut prins stări multiple, de la fericire la deznădejde, de la plăcere la dezgust, de la incitare la agonie și asta doar pentru că a existat acel moment, când lumina nu mă ajuta, dar știam că ești acolo, când îți auzeam doar respirația și stiam că ești acolo sau pur si simplu când te țineam de mână și țopăiam în mine de fericire. Te țineam de mână, daaa...îmi doream ca ăla să fie cel mai lung drum posibil, să fie aglomerație, să se topească asfaltul sau pur și simplu, timpul să se comprime să avem timp pentru noi, pentru a putea să te țin la fel de strâns de mână pentru, măcar, încă o jumătate de oră.
Bonus, mhm, de ce am spus bonus...întotdeauna un bonus e mult mai apreciat decât ceea ce ni se oferă în primă instanță. Bonusul, este aceea adăugire a banalului, acea plăcere oarbă pe care o căutăm, cealaltă jumătate a unei alte jumătăți deja primite.
Mă gândeam acum la sărutul ăla primit pe neașteptate, al dracu de dorit. Zâmbesc cu gura până la urechi, știi, nu? Nu pot descrie, nu pentru că nu știu cum, ci pentru că este unul dintre acele săruturi care merită păstrate nu descrise. E o plăcere de fiecare zi și de fiecare noapte să mă gândesc la secundele în care tu-mi povesteai ceva cu nimic ieșit din cotidian, iar mai apoi pâmântul să mi se încline, mâna ta rece și subțire încercând să se strecoare după gât, printre firele de păr blonde zpânzurate-ntr-o coadă să mă cuprindă și totul să devină un vis pe care l-aș visa la nesfârșit.
Nu pot să nu mă leg și de...nu mai pot să mă leg de nimic. Sunt prea multe și simt că e suficient, deoarece...
Unde ar mai fi misterul din kinder dacă n-ar exista folia despărțitoare dintre partea comestibilă și jucărie?

For V.

15.05.2013