Can you believe it? Part II

Eram acolo și totuși nu.mi venea să cred, nu puteam realiza cum eu rămâneam în spate și viitorul pleca alături de o mașină de pe stradă, de punga de pufuleți de pe jos ce se răstogolea aiurea pe trotuar, alături de ea.
Picioarele îi tremurau, respirația scadată se auzea grav, ochii...o doamne, ochii erau pierduți într.o cadă cu apă de mare...și totuși, a intrat...

tare mi.aș fi dorit să aflu ce s.a întâmplat acolo, însă dacă aș fi urmărit.o riscam să nu aflu finalul și poate cel mai important. În timpul ăsta, mi.am luat o cafea din aia de la aparat..căci bani p--a de una de la starbucks și m.am așezat confortabil pe banca deosebit de rece. Măi să fie!! Priveam la nenorocitul ăla de "indicator" spre nebunie ca la emisiunea lu' Mircea Badea.
Cafeaua o terminasem, posterioru' era mai ceva ca al unei babe în coșciug, amețisem de la atâta legănat de la stânga la dreapta și apoi de la dreapta la stânga și ea tot nu apărea. Într.un final al finalurilor fericite, mă rog, nu chiar fericit acest final, iese cu niște ochi ca și injectați cu năucire. Eram speriată și încordată ca nu cumva să mă vadă. Am luat ziarul lăsat de un trecător pe bancă și l.am deschis tocmai la rubrica sport, excepțional. Trăgeam cu ochiul discret și cu mare atenție la ea. S.a trântit nepăsătoare pe scările clinicii și privea blazată la o foaie pe care o ținea strâns în mână.
Câteva clipe mai târziu, s.a ridicat nervoasă, a început să se tragă de păr și să urle undeva deasupra puterilor corzilor vocale. A făcut ferfeliță foaia pe care o avea în mână și a alergat aiurea până s.a pierdut în mulțimea ce.o privea inmărmurită.

Am sărit de pe bancă, dezorientată și am strâns toate bucățelele de hârtie mototolite și pline de cuvinte scrise cu o cerneală proaspătă. le.am băgat în geantă, alături de agrafa pe care o scăpase pe jos în timpul luptei sale înterioare și am gonit către casă...
Le.am scos pe masă, le.am privit 30 de minute fără să acționez și apoi... le.am pus în ordinea firească, ca într.un puzzle. Un certificat nenorocit de schizofrenie, da, asta era.
Am început să tremur și să.mi doresc să nu fi văzut toată șcena de atunci niciodată. Azi, mi.aș dori s.o întâlnesc și s.o strâng în brațe! Un azi diferit de "ieri.ul" de..de ieri!