M.am săturat de neglijența ta nenorocită, dezinteresul ăsta total care mă copleșește. Am nevoie de.o nouă viață, sau măcar dă.mi.o pe cea veche înapoi! Am mare nevoie de ea
Idei morbide.mi trec prin minte, nu ai de unde să știi căci nu.ți pasă...Totul era al meu cândva, nu știam ce.i aia dezechilibru, viață unui fruct confiat, nu..a dracu să fiu dacă știam cum e!
Speranțele nu sunt decât niște perfuzii cu iluzie de concentrație superioară, prostii cu care mă îndoctrinez de săptămâni de zile...
Lasă.mă să mor! Trupul își pierde din valoare când sufletul moare. Mi.ai omorât sufletul și nu se mai întoarce nimeni să.l repare, să.l peticească măcar. Am nevoie de încă o șansă la viață, o șansă la reușită, doar o șansă.
M.am agățat de.un fir de praf căci haina ta era prea alunecoasă pt mâinile mele mici și cu un tremur discret.
Ți.am spus vreodată că.mi este frică de câini? Da, de cei vagabonzi, ăia care te bagă în seamă cu o rană substanțială la gambă. N.am simțit nimic ca dovadă a faptului că și trupu.mi părăsește altruismul.Lacrimile scăpate pe rană sunt de 10 ori mai benefice decât orice alt dezinfectant; durerea îți semnalează faptul că încă ești nevoit să umbli pe umeri cu toată povara asta numită viață, târâtă prin mizerie, minciună, ură and so on.
îmi promisesei o escapadă montană ca în povești: ceai cald, șemineu și....liniște...Se pare că am să plec singură,sau nu...Planurile astea îmi dresează mintea: tumbe, răstogoliri, sărituri prin cercuri de foc...Inutil!
Fericirea mea, ce.ai făcut cu ea? O vreau înapoi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu