Există o destinație!?

O altă seară, un alt traseu cu alte zâmbete false. Crezi că mergeam undeva anume? Chiar dacă alergam după vise răpite, nu m-am putut stăpâni să le prind și pe cele legate de noi. Prima seară, primul sărut, prima frământare matinală alături de tine în cel mai confortabil pat cu baldachin. Primul "te iubesc" irosit, din seria celor irosite. Am găsit din întâmplare și visul în care noi alergam goi pe o plajă, la apus, când părul meu blond lăsa în urmă miros de scoici, iar tălpile mele călcau pe urmele tale ca cele ale unui învățăcel printre cuburile din casa, după tăticu'. Îți amintești? Nu te doare? Mai avansez puțin și găsesc nebunia pictată pe un avizier al unui bloc. Era visul în care puneam la cale dispariția noastră din oraș pentru câteva zile, de ochii curioșilor, la munte. Sună atât de perfect. Dar visul ăsta face parte din seria celor nerespectate. Promisiuni, îți amintești? Pot continua așa la nesfârșit cu visele pe care le-am împărtășit chiar și cu cel în care tu-mi împodobeai inelarul pe vecie. Inelul respectului frumos lucrat, cu binecunoscutele cristale swarovski ce străluceau ca lumina din ochii tăi într-o după amiază frumoasă de sâmbătă. Visul, visul în care-ți purtam copilul în brațe. Era o fetiță ce semăna leit cu tăticul ei. Și o strângeam în brațe cu o fericire pierdută. Era momentul în care seria viselor mele se încheia, pentru că era un copil nevinovat care nu merita să pășească în lumină, în acest fel. Deja am ajuns la destinație!? Drumul mi s-a părut mai scurt ca niciodată. Mă scutur de zăpadă și intru înăuntru ca și cum nimic nu avea să mă muncească pentru totdeauna.