Eu și Tu!

Și o să încep simplu, așa cum o fac de cele mai multe ori. Simplitatea, e un lucru atât de frumos când viața ta țipă la tine să ți-o complici iremediabil. Deci, cum spuneam, simplu. Știu, și știu asta de mult, nu de ieri, nu de acum o săptămână ci de când te-am cunoscut. Ți-e teamă să-mi recunoști faptul că o mângâi pe ea dar mă simți pe mine, o ții în brațe pe ea, sperând ca eu să fiu în locul ei. Tu ești cel ce o are pe ea, da mă dorește cu ardoare pe mine. Niciodată nu ai fost corect. E simplu să ascunzi, în fața mulțimii, bucuria asta imensă pe care o hrănești, doar când auzi sosirea-mi prin preajma ta. Te pot simți, îți pot simți inima cum vibrează alert, cum privirea o ia la goană prin încăpere. E o situație cu care multe dintre femei sunt familiare și multe dintre femei care nu sunt de acord cu situația de față, care nu se pot dezlipi de drăgălășeniile rostite de bărbați doar pentru simplul lor orgoliu. Suntem femei, avem și noi orgoliu (și încă cum). Trebuie hrănit și el din când în când ( sau mai mereu dacă s-ar putea). La mine nu știu dacă e chiar așa, mi-e suficient să-ți intuiesc gândurile și trăirile ca să pot să mă hrănesc singurică. Autotrofă dom'le ce vrei. Dar să știi că dacă mă gândesc mai bine, chiar am nevoie și de "hrană" rostită de buzele alea ale tale lăsate în bătaia vântului. Din când în când ai putea face un efort, nu că faci tu prea des eforturi pentru mine, dar așa ca fapt divers. Să ieși din sfera asta în care privim amândoi, goi, pe tavan, și tu mă uiți undeva lângă tine și te gândești. Te gândești atât de profund (doar tu știi la ce) încât, aproape că-ți pot auzi neuronii cum se agită. Și te întreb la ce te gândești, iar ca să fii sigur că te las în pace pe lângă un "la nimic" îmi pui un zâmbet dulce, inaintea ochilor. Mai pot să zic ceva? Dar vreau să revin la partea cu simplitatea. Lucrurile vin vrac, fără pic de sare sau piper sau orice condiment, pentru că...știi prea bine, condimentele le deține toată lumea, însă numai adevărații bucătari știu cum să-și condimenteze propria lor viață. La treaba asta sunt puțin cam neîndemânatică, dar uneori te am pe tine să mă ajuți cu cantitățile. De ce zic 'uneori'...păi...pentru că uneori. Uneori ești aici, uneori ești acolo și uneori ești de negăsit, iar când ești de negăsit, pierd orice urmă de bucată gătită ca la carte. Și uneori mă întreb, ai vrea să rămâi aici pentru totdeauna, să alcătuim împreuna, cea mai diversificată carte de bucate de până acum, eu să fiu sarea și tu piperul, eu ceaiul și tu lămâia? În concluzie, eu și tu!