Mă crezi? Nici eu!

Au trecut doar câteva săptămâni, parcă a trecut o veșnicie. Nu mă pot acomoda cu nimic din jurul meu, nu-mi găsesc nici locul nici rostul. Devine supărător la un momentdat și mă tot gândesc la tine. Îmi e permis?
Nu m-am mai simțit așa niciodată, dacă până acum îmi doream să fiu în centul atenției, să fiu drăgălășită...acum tot ce vreau e să mă ascund trepatat într-un balon de săpun și să-mi iau "zborul" oriunde.
Nu îmi mai amintesc de când nu te-am mai văzut. Am început să pierd din amintiri și din lucrurile legate de tine, iar uneori nici nu mă mai chinui să alerg după memorie. Dezamăgită, mă dau băutută în fața neputinței și-mi spun: a plecat, chiar a plecat! Trebuie să las și amintirile să vină după tine...
Ele nu mă mai vor și stiu sigur că sunt de partea mea, dar uneori gândindu-mă la tot, îmi dau seama că tot ce aveam erai tu.
Am scăpat unu' de celălalt, dar sigur ne vrem înapoi. Eu ne vreau înapoi, tu...tu nu știu ce mai vrei, sau ce mai faci, sau dacă mai păstrezi vreuna dintre amintirile cu mine. E de necrezut că nu mai știu nimic, că nu mai vreau nimic, că...că.
Află că, sunt bine, sau cel puțin asta mi-am propus, SĂ FIU BINE!