De ceva vreme, vă treziți în același pat. Respirația ta se înăbușe în ceafa lui. Îl săruți, îț iei în brațe și vrei ca nimic să nu schimbe treaba asta. Prea târziu! Se ridică aproape indiferent, se îmbracă și trântește ușa în urma lui fără să-ți spună ce face.
Aștepți ore întregi înțelegând că ceva îl tulbură. Poate a ieșit la o plimbare să își pună gândurile în ordine, sau poate s-a dus la alta...nu, nu s-a dus! Asta nu, clar nu!
Intra pe ușă și te ignora, iși arunca cheile în scârbă de parca ele sunt sursa durerii lui. Continua sa te ignore și să-și calmeze gandurile butonând argesiv telefonul. Îți dai seama că defapt tu ești sursa lui de dezgust. Vorbește la telefon clar și răspicat, o dă în glume cu câțiva amici și te obligă indirect să-ți pui întrebarea: Cu ce am greșit!?
Trec zeci de minute și nimeni nu zice nimic. Hotărâtă să spargi tăcerea pui întrebarea asta cu voce tare: CU CE-AM GREȘIT!?
Nici măcar nu te bagă în seamă. Ți se rupe sufletul, dar iei decizia de a pleca. Știi că, în general, nu poți sta prea mult timp alături de o persoana pe care nu o mai poți avea. Te podidesc amintirile, și lacrimile și parcă ești într-un film prost, și-ți mai arunci o bluză în bagaj, și aceleași cuvinte solidare rulează în mintea ta. A luat o decizie, nu te poți împotrivi, dar bați cu pumnii în podea să te trezești. Nu, asta este realitatea și mai lași cuvintele să ruleze încă o dată. Îți iei hainele în grabă și vrei să-l mai privești măcar pentru câteva secunde.
Ochi tăi înroșiți de durere păstrează contact cu ai lui. Sunt momentele alea când parcă privești tumefiat cum vaza mamei cade de pe masă și se sparge în mii de bucățele. Nu mai e nimic de făcut, dar parcă ai da timpul înapoi doar s-o poziționezi 2 centimetri spre centru. Împloram ochii ăia să pătrundă în adâncul lor, să-și găsească sinele. N-a fost chip. Erau mari, negri, nemișcați și...nu păreau să arate vreo urmă de regret.
Până la gară n-a schițat nimic! Te privea doar când era nevoit să se asigure în trafic, în partea dreaptă. L-ai rugat să coboare cu tine și ochii lui au pălit, ți-au spus explicit că el nu poate face asta, însă sunetele au ieșit mieroase: Nu...chiar nu mai pot să...nu mai pot, scuze!
Era ceva diferit în privire, dar stările multiple prin trecusei îți dădeau halucinații multiple. Ajunsă în fața gării te-ai convins că nu te mai poți întoarce, că nu mai ai din ce să te trezești. Era frig, lumea să uita întrebătoare la chipul tău umflat de plâns, cum poate și ție ți s-a întâmplat să faci când vedeai persoane revășite alergând spre peron cu lacrimi ce se izbeau introvertite de asfalt.
Ai avut noroc! Ai prins un vagon gol, doar cu un nene într-o geacă roșie care parcă mai avea un pic să te întrebe de ce plângi. Începuse să ningă, trenul se pornise și tot ce voiai era să plângi în hohote și să înțelegi dracului ce s-a întâmplat. Îl cunoști destul de bine pe el, ți-a fost frică de el încă de la început, dar nu dădea niciun semn cum că ceva ar merge prost între voi. I-ai ascultat înainte toate poveștile lui amoroase, toate metodele dure prin care le-a dat papucii ex prietenelor lui. O dată chiar l-ai sfătuit cum s-o facă mai gentil și fără prea multă bătaie de cap. Asta înainte de a te avea pe tine.
Acum te simțeai că una dintre fostele lui. Și știai cât de mitocănește se purta cu ele când venea vorba de dat papucii. Tu știai că nu erai una dintre ele, asta te mai ținea ancorată în realitate.
Ai deschis ochii și 3 mesaje te implorau rugător să cobori la prima stație.I-a luat 30 de minute să realizeze că regretă. Nu credeai că e posibil. Voia să treci peste o decizie prostească și deloc reală. Ai început să tremuri de emoție și ți-ai aruncat trupul obosit în mai puțin de 10 secunde, din tren. Era frig și ningea. Acum chiar că nu mai înțelegeai nimic. Așteptai doar să vină și să te ia în brațe și să-ți spună că a fost o glumă proastă. A apărut după vreo jumătate de oră, timp în care începusei să-ți simți ochii grei, stomacul cum cerea de mâncare și buzele care le voiau pe ale lui. S-a dat jos și te-a luat în brațe. Părea emoțional dar știa că a luat decizia corectă. Te-a ținut o noapte întreagă în brațe, ba chiar ți-a și gătit. I te-ai dăruit bucuroasă știind că el e alesul....și deja se făcuse dimineață. Total diferita de precedenta.
Eeeii cine spune că în viață nu e ca în filme, se înșeală amarnic!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu