Ieri mi-am luat liber de la serviciu. Am vrut să mă plimb pe margini de lacuri uitate sau prin parcuri mici și nepopulate, dar n-am găsit nimic să mă mulțumească. M-am întors acasă în speranța că voi adormi repede și voi curma acest eșec.
Am ajuns să-ntind șorțul de bucătărie pe trupu-mi obosit. Șorțul cu cireșe se plia perfect pe pielea-mi albă și ascunsă de soare, dar mai ales de suflul tău rece și nesigur. M-am hotărât să fac gogoși...știi...gogoși pentru mincinoși.
Priveam din când în când spre geam în speranța că o altă minciună are să se izbească de zoaiele ploii de mai devreme și-mi va da o idee pentru umplutură. Era așa de liniște și-am început să arunc nervoasă într-un bol toate grijile și minutele de așteptare, gândurile deșarte și freamătul de peste noapte. Gustam la fiecare minut și mă strâmbam copilărește simțind amărăciunea minutelor ce tăceau cuminți în bolul cu compoziție. Mai turnam un pic de vise transformate-n pulbere de stele, te turnam tot. Te frământam cu ură, așa cum ai ales și tu să faci cu mine zile întregi. Te lipeai în nenumărate rânduri de degetele mele mici și te izbeam de bol să scap de tine, așa cum izbeai și tu cu prezența mea de zidurile clădirilor lăsate în paragină. Când nu te izbeam, alegeam să te dezlipesc de pe degetele mele cu dinții. Înfigeam colții în tine așa cum îți lipeai tu buzele de ceafa mea, după ploaie.
Mă descotoroseam de tine tot, pe prosopul din bucătărie și o luam de la capăt. Mi-am mânjit până și trupul cu tine, dar nu m-am lăsat bătută. Știam că produsul finit nu era o cocă moale și-un gram de sare, un prosop murdar și o față crestată de răbdare, un „du-te dracu" și de la capăt.
Și de la capăt cu tine. Aveam să îmi năclăiesc brațele paralizate pân' la cot, doar doar vei prinde formă-n mâinile mele. Am gustat pentru ultima oară. Mi s-a făcut rău de la atâta cocă goală la interior. Cui nu-i e rău când gustă nepătrunsul pe stomacul gol?
Apoi am căutat să-ți chinui existența cu compoziția firii mele. Nebunie scoasă dintr-un plic curcubeu, zâmbete ascunse într-o bezea roz și punguțe cu lacrimi blânde culese-n nopțile cu lună plină și miros de iarbă proaspăt cosită.
Și-am început să te modelez asemenea lui Pigmalion pe a sa Galateea. Cu mișcări precise îți rotunjeam dorința și mă jucam pe toată suprafața să-ți netezesc lipsurile. Reveneam la formă și-ncercam să te colăcesc simetric în jurul inelarului meu. Începeai să te dezlipești ușor de-a mea criză interioară. După atâtea ore de atingeri închipuite îți dau drumul să fugi de vei vrea. Cuptorul te așteaptă să te-nchizi în el și să crești frumos. Nu-mi prăpădi umplutura. E cam tot ce are să dea savoare banalului.
Știi cu ce am rămas eu după ieri!?
Dezordine, boluri cu ore incerte și priviri în gol.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu