Finally

Știi ce?
Concluzionasem eu odată, sub influeța teribilismului, faptul că viața e o mare pișcină cu rahat la care ne luăm abonament lună de lună, inevitabil. Și am stat și am stat și am întors nenorocita asta de concluzie și pe o parte și pe alta...mă nimic, dar nimic nu mă mai putea mișca.
Azi pot spune că împiedicată de sistem, de părinți, de școală, de idioți(căci...adunătură consistentă de idioți, nu alta)mă, n.am căzut, surprinzător și al dracu de funny pentru mine. Stau așa și mă întreb uneori...cât de penibilă puteam fi în anumite decizii?; în câte situații aiurea am întrat?...câte greșeli involuntare?
Nu cred că pot descrie feelingul ăla pur și inocent care delimitează concis imaginea unui nou început, dar cu siguranță voi încerca, voi încerca îm primul rând pentru una din măștile mele preferate pe care o foloseam destul de des, dar pe care am abandonat.o cu multă vreme în urmă căci mă săturasem să îmi aduc aminte de fiecare dată cine sunt cu adevărat și cum ar trebui să mă afișez. Asta înseamnă nesiguranță pe care, încet, încet mi.o recapăt fără prea mult efort, sau cum să.i spun...îîhm..fără să mă trântesc de pământ pt asta, ceva de genu'.
În al doilea rând pentru, cum spuneam mai sus, adunătura asta de idioți care mă consideră, sau mai bine zis, mă desconsideră. Ăștia care văd în mine prostia absolută, incapacitatea și multe alte defecte care, într.adevăr...sunt defecte majore și diametral opuse cu așa bine cunoscutele calități.
Nu mă consider nici o a doua Afrodita sau vreun Einstein mai mic...dar spre deosebire de turma în pas cu propria realitate, sunt cu o treaptă mai sus....
iar toate astea fac parte din materie, materia din Univers și Universul mai departe către abis.