O brioșă și-un pahar cu lapte- Part I

Și poate dacă zilele în care mă tot gândeam la sclipirea aia din ochii ei, nu ar fi existat...astăzi, astăzi n.aș fi făcut pur și simplu...nimic.Știi, o vedeam în fiecare dimineață, înfofolită cu un poncho și înarmată cu un ipod, cred, ceva verde cu gri. Nu știu exact, deoarece ochii.mi erau întotdeauna ațintiți asupra feței ei care îmi exprima întotdeauna tristețe și nelămurire. În fiecare dimineață trecea prin fața geamului meu, parcă plutind, lăsând în urmă un miros de ceva mosc cu vanilie. De multe ori m.am gândit s.o opresc și s.o întreb cu ce parfum se dă sau pur și simplu s.o strig de la geam și să.i ofer o plăcintă, dar nu, mă mulțumeam cu câte.o poză în fiecare zi. Niciodată nu avea același outfit, în afară de acel poncho cărămiziu, a cărui poveste, nu am aflat.o deși probabil că mi.aș fi dorit. Era a 25-a zi, când X (pentru că nici numele nu i.l știam, deși locuia la câteva case distanță) nu a mai trecut pur și simplul pe lângă geamul meu. Intrasem în panică, nu știam ce se întâmplase cu ea și.mi făceam tot felul de scenarii cum că a pățit ceva. Era a 25-a zi în care mi.aș fi dorit să.i încadrez trupul într.o altă poză. Era deja amiază și ea tot n.a apărut. Mi.am zis, poate din cauza faptului că eu am gătit toată ziua brioșe, nu am văzut.o, ceea ce era o întristare pt mine pentru că mi.aș fi dorit a 25.a poză cu chipul ei, veșnic același, dar care, pe zi ce trecea intr.o altă lumină. Era trecut de ora 5 și cu siguranță aveam ceva mâncărici, că nu mă puteai dezlipi de la geam. Atunci am zis, ăsta.i momentul, merg acasă la ea. Mi.am pus ceva haine pe mine și un poncho, în speranța că X mă va crede una de.a ei (baliverne)și mi.am tras o căciulă pe cap. Ca să nu mă duc chiar cu mâna.n buzunar, am înșfăcat 5 brioșe de pe masa din bucătărie, le.am împachetat cu o totală neîndemânare într.o coală, am luat și pozele la subraț și dusă am fost.