My mom taught me:

Chiar mă gândeam într.una din serile astea la ce.mi spunea maică.mea când eram doar de.o șchioapă și ce sens dădeam eu lucrurilor. Îmi aduc destul de bine aminte cum îmi vorbea atât de drăguț, încât n.aș fi refuzat.o pentru nimic. Și.mi spunea cam așa: Eram la vreo 3-4 ani, mă încălțam strâmb pe sub masă și eram înconjurată de maldăre de jucării pe care mi le doream foarte mult, dar care erau cumpărate destul de rar. Fiecare personaj al copilăriei mele avea un nume. Organizam toate plușurile după anumite criterii și eram atentă la fiecare detaliu, până într.o zi când mama s.a pronunțat: Diana, acum tu ești destul de mare și...pe câteva dintre jucării nici măcar nu te mai obosești să le scoți din cutie, uite mă gâdeam că ai putea să renunți la ele, X.ulescu' din capu' satului provine dintr.o familie amărâtă și nu a avut până acum parte de așa jucării. Și uite așa mă pregătea maică.mea pentru mai târziu și uite așa mă învăța ea că trebuie să dau jucăriile vechi și altor copii. Și poate că atunci mă resemnam cu gândul că îmi vor cumpăra deopotrivă, altele noi. Pe la vârsta de 9 ani, am fost forțată să renunț la păpuși (bani buni băgați și.n ele). Mi.a fost greu să cedez altora ditamai plasa cu păpuși, haine pentru păpuși, accesorii pt păpuși și tot felul de electrocasnice funcționabile de altfel (păstram cu sfințenie tot ce aveam)dar eram împăcată cu gândul că ele vor ajunge tot în familie, la una din verișoarele mele. Mai târziu, trebuia să renunț la haine, încălțăminte...și n.a fost ușor deloc. Preferam să stau cu dulapurile doldora de lucruri, decât să le cedez și pe acelea. Erau lucrușoare tare dragi mie( poate cea mai dragă piesa vestimentară a fost un costumaș de vară, portocaliu, împânzit de maimulețe curcubeu, o splendoare de costumaș.Așteptam anotimpul cald cu sufletul la gură doar doar îmi va da mama voie să.l port. Până când, ajunsese să.mi vină asemenea unui costum de baie și să.l scot de pe mine cu ajutorul altei persoane, deci clar, imposibil de purtat.), dar am renunțat cu sufletul zdrobit, și la ele. Și iată că acum istoria se repetă, de data asta cu ființe umane. Jucăriile vechi s.au transformat în tipi care mai de care. Zâmbesc și acum când mă gândesc că toate lecțiile primite până acum, aveau să se centralizeze într.una singură: renunță la băiatul din viața ta, în favoarea alteia. Aș fi nebună să spun că e foarte ușor să faci chestia asta, dar ca să vezi până unde merge nesimțirea omenească, merită. Așa că, dacă sufletul tău știe că "ursulețul, mașinuța sau colierul" nu își va dori altceva decât să se întoarcă la tine, dă mână liberă curvelor care probabil nu se bucură de așa jucării ca ale tale și vei vedea că.ți vei recupera toată "averea" într.o clipită, iar ele vor fi nevoite să apeleze la bujuteriile altora.