Uneori, de cele mai multe ori!

Și ne e dat, uneori, poate, să nu avem tot ce ne dorim. E greu să spun cu certitudine tot ce mi-am dorit până acum, pas cu pas, idee cu idee, gând cu gând și așa mai departe. Tot ce știu este că uneori îl vreau pe EL mai mult decât o porție de paste carbonara sau decât un ceai verde cu lămâie într-o după amiază în care ninge infernal, și prin asta, mi-am dărâmat orice aspirație de până acum. Îmi dau seama că, toate dorințele mele în afara de asta ar fi putut fi îndeplinite la orice pocnitură din deget, sau la orice "VREAU!" pe care le-aș fi exclamat. EL este imposibil de avut integral și pentru totdeauna. Sunt cuvinte mărețe de care uneori mă tem, alteori mi se par copilărești și aruncate-n în vânt la un pahar de Jager, și momente din astea ca acum, când le rostesc apăsat și cu dorință nebună. Mi-am exteriorizat propria-mi ființă până la refuz în fața lui, dar din cauza calculelor matematice, nu ne-a fost dat să obținem același răspuns. Când mie-mi dă (noi)2, EL cu o siguranță acerbă în glas spune: răspuns greșit și atunci rup în mii de bucățele ciorna pe care tot lucrez de un an încoace și o iau de la capăt. Același răspuns de fiecare dată. Spune tot timpul că lui îi dă numai 1,ceva, iar acel "ceva" îl reprezint eu. De ce nu pot oare să trec dincolo de virgulă? Am tot ce îmi trebuie, cred, ca am dreptul să trec de vama asta dintre imaginar și realitate. Acum realizez că de-a lungul celor 277 de zile am exersat matematica mai mult decât am făcut-o în școala generală, buchisind aceeași problemă, efectiv degeaba. Și continui să mă întreb: cu ce folos?