Și se apropie cu repeziciune ziua în care ne-am cunoscut, ziua în care îmi expiră Actimel'ul cu căpșuni și banane și ziua când probabil nu va fi soare...De la o vreme, am început să port discuții serioase cu mine. Tot continui să mă întreb cum ar fi arătat o zi de-a mea fără să te fi cunoscut pe tine. Ai vreo idee despre chestia asta? Mă gândesc că poate acum aș fi fost la o a doua despărțire și mi-aș fi găsit alinarea în brațele unui bărbat cu brațele subțiri și albe. L-aș fi putut strânge la piept și i-aș fi putut spune: Acum, ești doar al meu, doar al meu!
Am preferat uneori să mă complic, să îl iau pe "vreau" în brațe cu orice preț, să-mi calc peste demnitate făcând lucruri pe care acum nu le regret, dar pe care le iubesc și mai tare pe zi ce trece, dar care-mi nutresc frica, în aceeași măsură. Așa mi-e firea și ai înțeles că orice "vreau" refuzat, m-ar fi putut transforma într-un uragan ce mătură sentimente, amintiri, cuvinte, luciditate, în calea lui, și totuși...e atâta vreme.
Ce s-ar fi întâmplat dacă veșnicia asta s-ar fi comprimat într-o singură secundă? Oare am fi reușit să ne mai spunem atâtea vorbe grele, să vedem atâtea gesturi ieșite din tipar, oare adrenalina fiecărei zi ar mai fi fost aceeași?
Știu că nu-mi poți răspunde, pentru că, întotdeauna, cuvintele mele, în mediul virtual, nu au ajuns niciodată la tine așa cum erau ele defapt. Și ce ne mai plăcea să ne hârjonim ca orbii și să ne mocirlim cu reproșuri, dar se pare că, într-un final, am reușit să găsim un numitor comun, măcar pentru o bucățică de vreme.
Acum, am început să cred din ce în ce mai mult în expresia "friends with benefits", căci probabil că pariul cu noi înșine pe care l-am pus cu multă vreme în urmă, exact în punctul ăsta inert avea să ne aducă. Să primim plăcere și să dăruim plăcere, să o facem cu pasiune pentru resuscitarea morții pasiunii, să-mi zâmbeși, să-ți zâmbesc și să ne vedem de drum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu